Ghid pentru concluzii scrise în dosarele de alcool la volan: Calea către o soluție mai blândă
În cadrul unui proces penal ce vizează conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, un moment deosebit de important îl reprezintă redactarea concluziilor scrise succinte, document care poate avea un impact major asupra soluției ce urmează să fie pronunțată de instanță. Deși pledoaria din fața instanței reprezintă o ocazie esențială pentru
Dosar Penal pentru Alcool la Volan: Ce Trebuie să Știe un Cetățean Străin Ucrainean
Conducerea sub influența alcoolului este o infracțiune gravă, iar în România, legislația penală reglementează strict astfel de fapte. În cazul unui cetățean străin, cum este un cetățean ucrainean, implicat într-un astfel de incident, este esențial să înțeleagă drepturile sale și să beneficieze de o reprezentare juridică corespunzătoare. În continuare, vom
Ai fost prins cu alcool la volan după iunie 2024? Află ce se întâmplă!
Pentru faptele săvârșite începând cu luna iunie 2024, amânarea aplicării pedepsei și amenda penală pentru alcool la volan devin istorie! În data de 31 mai 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 172/2024, care modifică Codul penal în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul sub
Șoferii pot solicita retestarea dacă au ieșit pozitiv la alcool
România, după cum știm din articolele de pe pagină, are toleranță 0 la alcool, adică șoferii sunt sancționați indiferent de gradul de alcoolemie din sânge
Noua reglementare privind alcoolul și drogurile la volan
O nouă lege a fost votată în materia conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor. Astfel, legea nr. 172/2024 a modificat reglementarea actuală în privința condițiilor
Nu mai poate aplica amâna aplicarea pedepsei în cazul conducerii unui vehicul fără permis ori sub influența alcoolului sau a drogurilor
O nouă lege a fost votată în materia conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor. Astfel, legea nr. 172/2024 a modificat reglementarea actuală în privința condițiilor
Polițiștii au bruscat pentru a pune fiola
Când m-am urcat în mașină, am observat că soțul se urcase băut la volan, am insistat să schimbăm locurile, dar nu a vrut. Ne plimbam cu mașina
Mi s-a luat permisul, eu stând lângă mașină
Eu am fost la o petrecere cu un cumnat, am băut. Când am ajuns acasă era soția cu mașina în drum oprită, eu m-am dus până la ea la mașină pentru
În ce constă renunțarea la acuzații?
Am condus sub influența alcoolului și am fost pârât cu apel la 112 de către o persoană, iar în apelul la 112 persoana a precizat că era să dau cu mașina
Care sunt consecințele accidentului cu daune materiale?
Cu 2 luni în urma m-am urcat sub influența alcoolului la volan, mergând spre cel mai apropiat oraș de locul unde stau eu. Mi-au sărit ochii la telefon