Am condus doar din frână, dar băut
M-am îmbătat cu prietenii și am împins mașina pe o stradă aflată în pantă, după care m-am urcat la volan și am condus folosindu-mă doar de frână și volan
Am accidentat o persoană cât conduceam băut
Am accidentat o persoană în timp de am condus, după am băut 2 beri, nivelul de alcool în sânge neatingând pragul de 0.8
Procedura recunoașterii învinuirii.
Am plecat de la o petrecere studențească în cămin, unde am consumat alcool. Am fost oprit și testat de un echipaj de Poliția Rutieră
Cât durează procesul de alcool la volan?
Pe data de 22.02.2022 am făcut accident, acroșând trei mașini parcate, din care au rezultat doar pagube materiale
După pronunțarea hotărârii de anulare a permisului, am condus.
Am fost condamnat definitiv pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar după pronunțarea hotărârii
Am dat mașina cuiva băut. Răspund penal?
Eram cu colegii de la muncă la un bar din Constanța. Doar ce mi-am achiziționat mașina, iar un prieten
Cum se obține achitarea?
Am condus sub influența alcoolului și am fost prins undeva în București
Sufăr de alcoolism cronic
Sufăr de alcoolism cronic, iar acum 2 zile am fost prins conducând un vehicul pe drumul public sub influența alcoolului.
Cum mă pot prevala de starea de necesitate?
m băut cu un prieten 4 beri, iar acestuia i s-a făcut rău, fiind totuși conștient. Neavând permis de conducere
Primirea amenzii întrerupe cursul unei suspendări?
Am fost prins conducând cu o alcoolemie în aerul expirat de0,48, iar în sânge 0,82. Am primit o pedeapsă de 2 ani