d
Follow us
Avocat alcool la volan ✔️ Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!

Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!

Menționăm încă de la început faptul că legislația noastră nu tolerează starea de ebrietate la volan a conducătorului auto oricare ar fi nivelul îmbibației alcoolice. Cu toate acestea, sunt prevăzute sancțiuni și măsuri diferite care pot fi luate în funcție de gradul de îmbibație alcoolică depistat și, pentru faptul că fiecare caz în parte are particularitățile sale, un conducător auto prins cu alcoolemie la volan poate beneficia de aplicarea unor măsuri favorabile dacă strategia de apărare este conturată de către un avocat specializat în materia dreptului penal.

Primul pas făcut după ce ai fost oprit de către lucrătorii de poliție este testarea cu aparatul etilotest și, în funcție de rezultat, există mai multe variante. Precizăm faptul că diferența dintre contravenție și infracțiune o face nivelul de îmbibație alcoolică în sânge, acesta stabilindu-se în cadrul instituțiilor medico-legale autorizate, în urma recoltării de probe biologice (sânge). Astfel, potrivit legislației noastre în vigoare, dacă îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie infracțiune, fiind prevăzută de art. 336 din Codul penal. Acest prag nu conduce la concluzia potrivit căreia un nivel mai mic al prezenței alcoolului în sânge rămâne fără efecte juridice! Astfel, identificăm următoarele variante:

1. Dacă rezultatul aparatului etilotest arată că ai o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție, însă ai posibilitatea să soliciți recoltarea de probe biologice (sânge) pentru a îți dovedi nevinovăția în cazul în care chiar nu ai consumat alcool și acel rezultat pare a fi o eroare, însă este necesar să te consulți cu avocatul tău înainte, pentru a lămuri orice aspect.

2. Dacă rezultatul arată o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ești obligat să te supui recoltării de probe biologice pentru a se stabili nivelul de alcool în sânge. În acest sens, agentul de poliție îți va aduce la cunoștință obligația pe care o ai, iar dacă refuzi recoltarea de mostre biologice ori eviți, te eschivezi de la o asemenea acțiune, săvârșești infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, context în care se deschide dosar penal în cadrul căruia vei fi cercetat pentru această din urmă infracțiune. De asemenea, sunt îndeplinite condițiile acestei infracțiuni și în alte cazuri în care adoptați un asemenea comportament, deși legea prevede că ai obligația să te supui recoltării de probe biologice în vederea identificării nivelului de îmbibație alcoolică în sânge.

Este de reținut că, în orice situație, indiferent de nivelul de îmbibație alcoolică depistat în sânge, se deschide dosar penal în cadrul căruia vei fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dacă se stabilește că îmbibația alcoolică este de sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, cauza se clasează, în baza art. 16, alin. 1, lit. b), teza I, fapta nu este prevăzută de legea penală.

Dacă rezultatul se situează peste pragul menționat anterior, dosarul își continuă cursul – se administrează probe, vei fi citat în vederea participării la audieri, vor fi citate persoanele pe care le-ai avut alături în autoturism – și de aici începe să se resimtă o mai mare nevoie de a beneficia de ajutor de specialitate din partea unui avocat specializat în materia dreptului penal, respectiv alcoolemie la volan.

Soarta dosarului depinde de particularitățile ce țin de împrejurările în care te-ai aflat în momentul săvârșirii faptei, de persoana ta, de caracterizările pe care urmează să le depui la dosar și alte asemenea. Poate prezenta importanță faptul că ești la prima abatere de acest fel, precum și urmările care s-au produs.

În acest sens, avocatul tău poate contura o strategie de apărare în urma căreia să obții una dintre soluțiile favorabile, și anume renunțarea la urmărire penală, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Aceste trei soluții alternative nu au ca rezultat o hotărâre de condamnare, ceea ce este favorabil, întrucât nu vei avea nici o pedeapsă de executat, iar permisul de conducere nu va fi anulat.

Pentru toate acestea este esențial să beneficiezi de ajutor de specialitate, întrucât legea prevede o serie de condiții care se impun a fi îndeplinite pentru a fi incidentă o asemenea soluție și doar cunoscând foarte bine fiecare cerință în parte și detaliile cauzei se poate obține rezultatul cel mai avantajos.

Comments

  • Roman Viorel

    16 mai 2022

    Bună ziua! Vă rog când timpul va permite sa ma sunati la numărul de telefon 0746864689. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Am fost prins cu alcoolemie la volan în Iași și am dosar din 2019. Abia acum a fost trimis dosarul în instanță. Nu am avut avocat.

    Cu respect,
    Roman Viorel

    Reply

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avoalcool.ro.