d
Follow us
Alcool la volan 2022. Pedeapsa în funcție de alcoolemie

Alcool la volan 2022. Pedeapsa în funcție de alcoolemie

Datorită numeroaselor întrebări provenite din partea cititorilor avoalcool.ro, ne propunem să abordăm astăzi cel mai de interes subiect pentru cititori, și anume alcool la volan 2022 și pedeapsa alcool la volan 2022.

Din punctul multora de vedere, alcool la volan 2022 ar trebui să nu mai fie o chestiune asupra căreia să ne informăm. Noi credem însă că este un subiect care trebuie mereu analizat și cu care să fii la curent. Este deja cunoscut că a bea și a conduce pe drumurile publice este o acțiune aspru sancționată de către organele abilitate.

Afli astăzi pedeapsa care se aplică în funcție de alcoolemie și la ce ar trebui să te aștepți dacă ai fost prins cu alcool în aerul expirat în timp ce erai la volan.

Pentru început, menționăm că România este un stat care și-a asumat toleranță zero pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acest lucru înseamnă că orice valoare de alcool în aerul expirat de peste 0,00 g/l este sancționată.

Cu toate acestea, sunt prevăzute sancțiuni și măsuri diferite care pot fi luate în funcție de gradul de îmbibație alcoolică depistat și, pentru faptul că fiecare caz în parte are particularitățile sale, un conducător auto prins cu alcoolemie la volan poate beneficia de aplicarea unor măsuri favorabile dacă strategia de apărare este conturată de către un avocat specializat în infracțiuni rutiere cu specific alcoolemie la volan.

Codul rutier 2022 stabilește următoarele pedepse pentru cei care sunt prinși cu alcoolemie pozitivă la volan: amendă contravențională ori amendă penală sau închisoare.

Primul pas făcut după ce ai fost oprit de către lucrătorii de poliție este testarea cu aparatul etilotest și, în funcție de rezultat, există mai multe variante. Precizăm faptul că diferența dintre contravenție și infracțiune o face nivelul de îmbibație alcoolică în sânge, acesta stabilindu-se în cadrul instituțiilor medico-legale autorizate – ca regulă, în București, INML face recoltarea de sânge, iar în alte orașe, spitalele –, în urma recoltării de mostre biologice (sânge). Astfel, potrivit legislației în vigoare în 2022, dacă îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie infracțiune, fiind prevăzută de art. 336 din Codul penal. Acest prag nu conduce la concluzia potrivit căreia un nivel mai mic al prezenței alcoolului în sânge rămâne fără efecte juridice! Astfel, identificăm următoarele variante:

1. Dacă rezultatul aparatului etilotest arată că ai o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție. Există posibilitatea să soliciți recoltarea de mostre biologice (sânge) pentru a-ți dovedi nevinovăția, însă este un aspect în legătură cu care trebuie să te consulți cu avocatul tău pentru că poate avea consecințe negative.

2. Dacă rezultatul arată o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ești obligat să te supui recoltării de mostre biologice pentru a se stabili nivelul de alcool în sânge. Am spus anterior că sângele este prevalat în București, ca regulă, la INML. În alte orașe, ca regulă, în spitale. Într-un articol distinct vom arăta și ce se întâmplă în cazul în care refuzi să te supui recoltării de probe biologice (sânge).

Revenind, amenda se aplică în cazurile unde se constată o alcoolemie la volan de sub 0,8 g/litru. Această contravenție va consta în 9-20 de puncte amendă. În plus, permisul de conducere va fi suspendat pentru 90 de zile.

Amenda penală ori închisoarea de la 1 până la 5 ani plus reținerea permisului de conducere se dispun atunci când valoarea de 0,8 g/litru este depășită. Colegii noștri au scris un articol în care au arătat, pas cu pas, ce trebuie să faci pentru a păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan. Regăsești link-ul la finalul acestui articol.

Este de reținut că, în orice situație, indiferent de nivelul de îmbibație alcoolică depistat în sânge – deci la INML sau la spital –, se deschide dosar penal în cadrul căruia vei fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dacă atunci când vine rezultatul de la INML ori spital, după caz, se stabilește că îmbibația alcoolică este de sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, cauza se clasează.

Dacă rezultatul aflat pe buletinul de analize este peste pragul menționat anterior, dosarul își continuă cursul – se administrează probe, vei fi citat în vederea participării la audieri, vor fi citate persoanele pe care le-ai avut alături în autoturism – și de aici începe să se resimtă o mai mare nevoie de a beneficia de ajutor de specialitate din partea unui avocat specializat în materia dreptului penal, respectiv alcoolemie la volan.

Prin urmare, între perioada în care ai fost condus la INML ori spital pentru recoltare și momentul în care ajunge rezultatul probelor la dosarul penal , dreptul de a conduce este suspendat.

Amendă sau închisoare pentru alcool la volan 2022. Exemple
Spre exemplu, de obicei, o sticlă de bere, un pahar de vin sau 200 de ml de țuică vor duce la amendă contravențională și pierderea permisului timp de trei luni, iar un pahar de coniac sau 400 ml de țuică conduce la o pedeapsă cu închisoare.

În Belgia, Austria, Spania, Olanda, Bulgaria sau Italia limita pentru infracțiune este situată mai jos decât România, și anume la pragul de 0,5 g/litri alcool pur în aerul expirat.

În încheiere, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!”, am arătat, pas cu pas, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu alcoolemie la volan și cum se derulează procesul penal. Mai mult decât atât, în articolul Află cum poți păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan!” am arătat care sunt soluțiile prin care se poate păstra permisul de conducere și ce trebuie făcut pentru a obține acele soluții favorabile.

Comments

  • Murariu

    21 februarie 2023

    Bună seara .Mi sa reținut permisul de conducere românesc pentru alcool in 14:08:2022 in Olanda.Pot conduce in Romania?Ce literă de lege este?

    Reply
  • Florin Conteș

    3 decembrie 2022

    Buna ziua. Am avut o alcoolemie de 0.15 și am suspendare 90 de zile. După ce voi lua testul la poliție beneficiez de reducere la 60 de zile?
    Va mulțumesc,
    Florin Conteș
    0744 611 720

    Reply
  • Marieta Dițescu

    4 noiembrie 2022

    Buna seara!
    Sotul meu a fost condamnat definitiv la inchisoare cu executare pentru conducere cu permisul suspendat si alcoolemie la volan. Sunt disperata si nu stiu ce sa fac. Nu am avut avocat.
    In hotararea Judecatoriei scrie:
    În temeiul art. 396 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 335 alin. (1) C.pen., cu ref. la art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A. A. A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 04.07.2021).
    În temeiul art. 396 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 336 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A. A. A., la pedeapsa de 1 (an) ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din data de 04.07.2019).
    În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesară obţinerea unui permis de conducere), pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
    În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesară obţinerea unui permis de conducere), pe durata pedepsei principale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
    În temeiul art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat pedeapsa închisorii cea mai grea 1 (un) an şi 2 luni, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 luni, inculpatul având de executat în final o pedeapsă principală a închisorii de 1 (an) ani şi 6 luni închisoare (în regim de detenţie).
    În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 973 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (373 lei aferente urmăririi penale, 200 lei aferente fazei de judecată şi 400 lei aferente camerei preliminare).
    Am mare nevoie de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să mă programați pentru o întâlnire să discutăm și să îmi spuneți dacă mai pot face ceva. Nu credeam că poate lua cu executare doar pentru o conducere cu permisul suspendat și alcool la volan.
    Cu mulțumiri,
    Marieta Dițescu

    Reply
  • Andrei Paulet

    3 noiembrie 2022

    Buna ziua. Cat costa un avocat pentru alcool la volan? Reprezentare in proces?

    Reply
  • Burciu Sebastian

    1 noiembrie 2022

    Bună seara. Am un dosar penal la Brigada Rutiera București, aflat în prezent în lucru la domnul polițist Vlaicu Ionuț Cătălin și stă în nelucrare de 3 ani de zile. Am făcut nenumărate cereri la Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 2 București, la Brigada Rutieră nu mai spun. Absolut nimeni nu răspunde. O singură dată am primit răspuns de la parchet în care mi se spune ca dosarul este în lucru. Am citit pe internet despre dumneavoastră. Va rog mult sa îmi preluați și mie dosarul. Vreau sa vă ocupați dvs. de tot, sa vorbiți cu polițistul, sa îmi spuneți ce, cum și când trebuie sa fac ceva. Cum să procedez pentru a stabili o întâlnire cu dvs.?

    Reply
  • Mosteanu Lilian

    1 noiembrie 2022

    Buna ziua! Am fost oprit in trafic si testat cu aparatul etilotest. Am avut 0.44 in aerul expirat. Am fost condus la probe de sange de catre un echipaj de politie de la Politia orasului Videle.
    Acum dosarul meu se afla la domnul politist Grosu spre solutionare. El mi-a spus ca ar fi bine sa angajez un avocat. As vrea sa va ocupati dumneavoastra de tot dosarul. Cum sa procedez? Am vazut toate costurile pe site-ul dumneavoastra si sunt de acord. A incercat sa va contacteze sotia mea astazi la numarul de telefon de pe site si nu a raspuns nimeni.

    Reply
  • Săvulescu Cristian

    1 noiembrie 2022

    Bună ziua,
    Am fost oprit și testat cu aparatul etilotest in Otopeni. Am fost dus la spital pentru recoltare probe biologice și acum aștept de un an de zile și nu se intampla nimic în dosar. Dosarul penal este la Parchetul de pe langă Judecătoria Buftea și este repartizat spre soluționare la Poliția Orașului Otopeni. Numele doamnei polițist care se ocupă de dosar este Virjoghe Nicoleta. Am trimis mai multe adrese la dosar și la parchet pentru urgentare și nu am primit nicio veste, timp în care eu nu am dreptul de a conduce. Am citit la dumneavoastră pe site că dacă mă urc la volan și conduc mi se deschide încă un dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat. Vă rog mult să preluați dumneavoastră dosarul meu. Vreau sa stabilesc o întâlnire cu dumneavoastră, context în care va rog sa imi spuneti și cu ce documente trebuie sa vin.

    Reply
  • Brumă Cristian

    1 noiembrie 2022

    Bună seara,
    Am fost prins în februarie 2019 cu 0,60 în aerul expirat și condus la INML pentru recoltare probe de sânge. În primă instanță am fost condamnat cu suspendare. Am avut un avocat care a spus că a mai avut astfel de cazuri și ca voi scăpa și de fapt s-a dovedit ca nu știa nimic. Mi-am dat seama când am fost cu el la audieri și l-a întrebat polițistul de la Brigada Rutieră anumite lucruri.
    Dosarul meu a luat o întorsătură destul de ciudată. Instanța a cerut recalcularea alcoolemiei, avocatul nu a cerut sa am și eu un expert judiciar desemnat și am ieșit cu alcoolemie de 1.6 în sânge la momentul la care am fost oprit în trafic. Ieri am primit hotărârea judecătorească de condamnare. Vreau sa vin cu dosarul la dumneavoastră. Va rog să îmi spuneți cum să procedez să programez o întâlnire cu un avocat de la dumneavoastră.
    Va mulțumesc,
    Brumă Cristian

    Reply
  • Andrei Claudiu

    4 octombrie 2022

    Salut tuturor! Acum o luna si o saptamana am fost oprit de un echipaj de politie in loc Salva jud Bistrita-Nasaud iar la aparatul etilotest mi-a iesit 0,51 fapt pt care am fost dus la probe biologice! Mi-a dat o dovada fara drept de circulatie! De atunci nu am primit nici o citatie acasa! Va rog sa imi spuneti daca pot face o cerere catre comandantul de la acea sectie pentru a afla care sunt demersurile… sau in cat timp imi veni acea citatie! Mentionez ca nu am avut accident! Multumesc

    Reply
    • Marius

      11 ianuarie 2023

      Salut ce ai mai rezolvat cu permisul

      Reply
  • Spataru Daniel

    4 octombrie 2022

    Intreb pentru un prieten. Intr-o seara din septembrie a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.L-au luat si l-au dus la spital pentru prelevare de probe biologice. Acolo i-a iesit 1,55. Ancheta este inca in desfasurare. Poate veni la dumneavoastra pentru consultanta juridica si preluare dosar?

    Reply
  • Mitrofan Claudiu

    4 octombrie 2022

    Buna ziua! Am si eu o nelamurire. Acum un an si ceva am fost oprit in trafic de catre un agent de politie. Mi-a fost dat etilotestul unde mi-a iesit 0,46 in aerul expirat dupa am fost condus la spital pentru prelevarea probelor de sange. Dupa aproximativ 8 luni mi-a fost adus la cunostinta rezultatul probei biologice de sange care era 0.9,automat mi-a fost deschis un dosar penal! Vreau sa mentionez ca e prima abatare, am asteptat un an deja si dosarul nici acum nu a ajuns la parchet, nu am avut accident in seara cand am fost prins baut la volan ! exista posibilitatea sa scap doar cu o amenda contraventionala, sa nu-mi fie anulat permisul de conducere?? am citit pe mai multe forumuri caci daca am avut sub 1 la mie in sange pot scapa cu o amenda de vreo 1000 lei, o platesc si mi se va inapoia permisul ! e adevarat? se poate?

    Reply
    • Dan

      4 octombrie 2022

      Eu zic să îți faci griji pentru libertatea ta mai întâi. Dacă nu știai conducerea unui autoturism pe drumuri publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală se pedepsește cu închisoare. Așa că mai bine gândește-te mai întâi dacă vei scăpa de închisoare și abia apoi fă-ți griji pentru permis, care fie vorba între noi nu îți folosește la nimic într-o celulă de 2/2 metri.

      Reply
  • Mihnea Teodor

    4 octombrie 2022

    Care e diferenta intre testarea cu alcoolmetru si recoltarea probelor biologice?

    Reply
  • Paul

    3 octombrie 2022

    Buna seara. Am fost oprit in trafic acum 3 spatamani cu o alcoolemie de 0,76 in aerul expirat si am fost la spital unde mi s-au recoltat 2 probe de sange. Am inteles ca trebuie sa platesc aceste probe (in jur de 150 de RON), insa cand am fost la spital mi-au spus ca nu exista asa ceva si nu trebuie sa platesc nimic. Au trecut deja 3 saptamani si nu am primit niciun raspuns legat de dosarul meu. Ce ar trebui sa fac? Trebuie sa platesc ceva? Trebuie sa ma duc la politie sa intreb personal de dosarul meu? Pot stabili o intalnire cu un avocat de la dvs. pentru a discuta? Va multumesc anticipat.

    Reply
  • Amalia

    5 iunie 2022

    Bună ziua o întrebare asi avea ce se poate întâmpla când ați găsește alcoolemia de 0,60 cu etilotesto

    Reply
  • Dita Ninu Florin

    16 mai 2022

    In data de 13.03.2022 am fost oprit de filtru si depistat cu etilotestul cu o alcoolemie de 1,53. Destul de mare. Am fost condus la INML insa am refuzat prelevarea de probe biologice. Pur si simplu mi-a fost frica. Este pentru prima data in viata mea sa comit astfel de fapta, nicio amenda contraventionala nu am primit la regimul rutier. Sunt cadru militar si cel mai probabil dosarul penal va fi instrumentat de Parchetul militar. Va rog sa ma ajutati prin reprezentarea in acest dosar. Va rog din suflet caci sunt disperat. Va multumesc din suflet.

    Dita Ninu Florin

    Reply
  • Babaioana

    16 mai 2022

    Buna ziua! In 30 aprilie 2022, ora 23.30 am fost prins la volan cu o alcoolemie de 1.03. Am fost cooperant cu organele de politie, am mentionat ca am plecat cu masina din cauza unei tensiuni aparute intre mine si sora mea. Va rog sa ma ajutati.

    Cu respect,
    Babaioana
    (0765.276.220)

    Reply
  • Popa Razvan

    2 martie 2022

    Buna ziua. Am un dosar la Politia Orasului Budesti pentru alcoolemie la volan si va cer ajutorul. De dosar se ocupa domnul politist Lupu Andrei, sub coordonarea domnului procuror Dumitrache Marius de la Parchetul de pe langa Judecatoria Oltenita. Nu am reusit sa dau nici macar prima declaratie in calitate de suspect si a trecut deja enorm. Am sunat la Budesti si mi-a spus ca dosarul este in lucru si sa astept sa fiu contactat. In ce conditii va puteti ocupa dumneavoastra de dosar? Sa discutati dumneavoastra cu domnul procuror, cu domnul politist, iar eu sa vin cand sunt chemat la audieri. Am inteles ca trebuie depuse caracterizari de la persoane apropiate, contract de munca, certificate de nastere ale copiilor, certificat de casatorie – daca este cazul si orice alte documente pentru a-mi contura o imagine de om integrat in societate. Va rog mult sa ma ajutati. Putem stabili o discutie?
    Va multumesc.

    Reply

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avoalcool.ro.