Am refuzat probele biologice. Ce se întâmplă?
Bună ziua!
În urma unei petreceri cu foștii colegi de liceu, m-am urcat la volan, chiar dacă am consumat câteva beri. Foarte aproape de casă, înainte să parchez, am fost oprit de poliție. Mi s-a făcut etilotest, având 0.9 în aerul expirat. Când a trebuit sămergem la recoltarea probelor de sânge, am refuzat.
Aș dori, dacă se poate, să mă ajutați cu câteva informații/sfaturi la birou, în cadrul unei întâlniri. Ce urmează? Anulare sau suspendare?
Va mulțumesc !
Întrebare adresată de nume anonimizat de către platformă
Bună ziua! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.
În ceea ce privește stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați pe infracțiuni rutiere, în partea de sus a website-ului vă stă la dispoziție un număr de telefon pe care îl puteți apela. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.
În urma discuțiilor cu un avocat veți vedea ce este de făcut și la ce să vă așteptați.
Până la întâlnirea ce urmează a avea loc, arătăm următoarele:
Dacă ați avut 0,90 în fiolă este posibil să aveți și 2,5 în sânge la prima probă sau chiar mai mult. Ca regulă, în sânge iese cel puțin dublu față de fiolă, de multe ori și chiar triplu. Deci din start judecătorul știe cât ați avea în sânge. Acum știe sau ar trebui să știe toată lumea că fapta de a refuza recoltarea de sânge înseamnă infracțiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul penal. Pedeapsa este similară cu infracțiunea de alcool la volan, cu mențiunea că judecătorul o privește mult mai aspru și nici nu se mai poate da amendă penală.
Cel mai probabil, dumneavoastră veți primi o pedeapsa cu închisoare, cu suspendare, cu muncă în folosul comunității în perioada de supraveghere și, bineînțeles, permisul anulat.
În încheiere, vă invităm să citiți explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!”, am arătat, pas cu pas, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu alcoolemie la volan și cum se derulează procesul penal. Mai mult decât atât, în articolul „Află cum poți păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan!” am arătat care sunt soluțiile prin care se poate păstra permisul de conducere și ce trebuie făcut pentru a obține acele soluții favorabile.