d
Follow us
Avocat Brigada Rutiera Bucuresti, Durata Proces Alcoolemie la Volan, Cat Dureaza un Proces Pentru Alcool la Volan

Cât durează un proces pentru alcool la volan?

Bună ziua! În data de 22.10.2021 am făcut accident acroșând trei mașini parcate, din care au rezultat doar pagube materiale, nu și victime. Am consumat băuturi alcoolice înainte de a mă urca la volan, iar etilotestul a arătat o îmbibație alcoolică de 0,78 mg/alcool în aerul expirat.

Am fost dus și la recoltare de probe biologice, dar încă nu am aflat nimic. Cât poate dura un proces penal pentru accident și alcool la volan? Putem stabili o întâlnire pentru discuții? Mă interesează în egală măsură cât poate dura un proces pentru alcool la volan și ce soluție se poate obține.

Întrebare adresată de Bereș A.

 

Bună ziua, domnule Bereș! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.

Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în infracțiuni rutiere, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.

În legătură cu întrebarea adresată, și anume cât poate dura un proces penal pentru accident și alcool la volan, până la întâlnirea ce urmează a avea loc, arătăm după cum urmează:

Într-o atare situație, s-a deschis dosar penal pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În medie, soluționarea unui astfel de dosar poate dura un an, chiar doi. În București, de pildă, dosarele penale în care nu este angajat un avocat trenează pe rolul organelor de urmărire penală și de 3, 4 ani. În Iași, Constanța, Ploiești și cam ce ține de Ilfov, 2 ani, dacă un este angajat avocat.

În acest sens, este imperativ necesară prezența unui avocat în întreaga procedură, încă din faza de urmărire penală, iar în acest sens vă invităm să citiți articolul intitulat „Ai fost depistat cu alcool la volan? Află de ce avocatul este esențial”, publicat în urma numeroaselor întrebări primite.

Pentru un plus de celeritate, puteți să vă manifestați voința de a achita dvs. taxa aferentă prelevării de probe biologice. În momentul în care rezultatul prelevării va apărea, veți fi citat pentru a vi se aduce la cunoștință învinuirea și calitatea de suspect.

Având în vedere toate circumstanțele cauzei dvs., reale și personale, memoriile avocatului ales pot fi utile, întrucât conturarea unei argumentații eficiente poate conduce la o soluție favorabilă.

Totodată, avocatul ales va putea face și contestație împotriva duratei procesului penal, în situația în care nejustificat se amână și se prelungește durata urmăririi penale sau a procesului. Astfel, veți putea obține o soluție favorabilă într-un timp mult mai scurt decât dacă nu dispuneți de asistența unui avocat.

Rămâne să discutăm pe larg la momentul stabilirii întâlnirii cu privire la două dintre cele mai bune soluții pe care le putem obține în raport cu particularitățile cazului dumneavoastră.

În încheiere, vă invităm să citiți explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!”, am arătat, pas cu pas, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu alcoolemie la volan și cum se derulează procesul penal. Mai mult decât atât, în articolul „Află cum poți păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan!” am arătat care sunt soluțiile prin care se poate păstra permisul de conducere și ce trebuie făcut pentru a obține acele soluții favorabile.

Comments

  • Iusan Mircea

    17 aprilie 2023

    Am fost oprit în data de 7.04.2023 în Baia-Mare cu o alcoolice de 0, 54% și mi sau recoltat și probe, am fost și mi-am plătit taxa de 160 lei pentru a veni rezultatele mai repede cît va dura să pot primi permisu înapoi deoarece sunt livrator de pîine și de aici îmi câștig existenta.Vă rog sfătuiți cum să rezolv permisu cit mai repede. Pot discuta cu un avocat? Vă mulțumesc anticipat

    Reply
  • Popa

    27 februarie 2023

    Pt un prieten.
    I s-a retinut permisul pe 23.12.2022 pt alcoolemie >0.8g/l .
    Care sunt pașii care urmează ?
    Nu știe cum se va derula situația .

    Reply

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avoalcool.ro.