Cât timp rămâne alcoolul în corp? Întreb pentru a ști când mă pot urca la volan
Astfel cum am explicat în alte materiale publicate, conducerea sub influența alcoolului poate duce fie la sancțiuni contravenționale, fie la dosar penal, iar limita dintre acestea două este stabilită de nivelul alcoolemiei din sânge. Pentru o prezentare mai amplă a acestor sancțiuni, te invit să parcurgi Alcool la volan 2023. Pedeapsa în funcție de alcoolemie.
Primim deseobri întrebarea cât timp rămâne alcoolul în corp. Legat de timpul în care alcoolul rămâne în corp, precizăm că acesta poate varia de la o persoană la alta și depinde de mai mulți factori, inclusiv cantitatea de alcool consumată, greutatea corporală, metabolismul individual și alți factori individuali. Cu toate acestea, există câteva estimări generale despre cât timp alcoolul poate fi detectat în corp.
Timpul de eliminare: Există o estimare generală că organismul elimină aproximativ 0,1 până la 0,15 grame de alcool pur pe kilogram de greutate corporală pe oră. Acesta este un calcul aproximativ și poate varia de la o persoană la alta.
De exemplu, dacă ai consumat o cantitate semnificativă de alcool și vrei să determini cât timp trebuie să aștepți înainte de a conduce, poți folosi o formulă generală. Pentru a calcula timpul de eliminare, împarte cantitatea de alcool consumată (exprimată în grame) la 0,1 sau 0,15, în funcție de metabolismul tău individual și alte variabile. Rezultatul obținut arată aproximativ câte ore ar trebui să aștepți până când alcoolul este eliminat din corp.
Este important să subliniem că acesta este doar un calcul estimativ și nu garantează că alcoolul va fi complet eliminat din corp sau că nu vei avea efecte ale alcoolului asupra capacității de a conduce. Cea mai sigură opțiune este să nu conduci deloc după consumul de alcool.
În concluzie…
Alcoolul este o moleculă mică, solubilă în apă, care este absorbită relativ puțin în stomac și în cantitate mai mare în intestinul subțire și distribuită liber în intreg corpul.
Efectele unei băuturi sunt resimțite după 15-45 minute de la ingestie, variind în funcție de sex, compoziția corpului, cantitatea de alcool consumată, prezența alimentelor odată cu alcoolul și capacitatea ficatului de a produce enzimele care procesează alcoolul. Unii bărbați cred că se pot trezi repede dintr-o beție, însă fiziologia spune o altă poveste. Procesarea alcoolului în organism este una dintre cele mai previzibile reacții chimice din corp – fiecare persoană elimină alcoolul la aceeași rată.
Îți recomandăm ca în situația în care ai fost prins la volan după ce ai consumat alcool să apelezi cu încredere la un avocat specializat în astfel de infracțiuni, cunoscut drept avocat penal, iar în acest sens echipa noastră de avocați îți stă la dispoziție.
Te invităm să citești din rubrica articole explicațiile noastre privind legislația, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
În cazul în care ești la prima abatere de acest fel, îți va fi util articolul „Prima abatere alcool la volan. Ce beneficii ai?” aflând cu ajutorul lui cum se desfășoară urmărirea penală și ce aspecte poți fructifica pentru a maximiza șansele de a primi un avertisment și a păstra permisul de conducere. În articolul „Ai fost depistat cu alcool la volan? Află de ce avocatul este esențial!” am arătat cele mai importante aspecte privind rolul unui avocat în cazul în care ai dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Andrieș Iulian
Bună ziua! Locuiesc în străinătate. Am fost în România cu munca pentru doua săptămâni și intr-o noapte, când am plecat de la restaurant, m-a oprit politia pentru un control de rutina. Mi-a ieșit 0,55 în aerul expirat, împrejurare în care am fost condus la inml pentru recoltare sânge. Mi-au luat doua mostre. Eu nu locuiesc în București. Am nevoie sa se ocupe cineva de dosar de aici. Va puteți ocupa dumneavoastră? Putem stabili o întâlnire pentru discuții? Am văzut ca sunteți specializați pe alcoolemie la volan.
+44 7417 503449
Echipa Avoalcool.ro
Bună ziua, domnule Andrieș! Vă ajutăm cu plăcere! Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri, fie că aceasta are loc la biroul nostru, online ori prin telefon, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să vă ofere orice informație, respectiv să stabilească o întâlnire cu un avocat.