d
Follow us
Achitare pentru Alcoolemie la Volan, Doua Probe de Sange Alcool la Volan, Ce se Intampla Daca Nu Mi se Recoltareaza Doua Probe de Sange, Conditii Achitare Alcool la Volan

Cum pot obține achitare pentru alcoolemie la volan?

Bună ziua! Am fost oprit aseară în trafic de către un echipaj de poliție, în Ploiești. Am fost testat cu aparatul etilotest și a ieșit 0,80 în aerul expirat. Am fost condus o unitate spitalicească pentru recoltare de probe de sânge.

Există șanse în obținerea unei achitări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe? Dacă da, în ce condiții se poate obține achitare pentru alcoolemie la volan? Ați putea să mă reprezentați? Cum putem lua legătura pentru discuții suplimentare?

Întrebare adresată de Mihăilă M.

 

Bună ziua, domnule Mihăilă! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.

Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în infracțiuni rutiere, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.

În legătură cu întrebarea adresată, și anume cum puteți obține achitare pentru alcoolemie la volan faptă prevăzută de art. 336 Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe , până la întâlnirea ce urmează a avea loc, arătăm după cum urmează:

Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 732/2014, a subliniat că, pentru a se reține infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, este necesară determinarea valorii alcoolemiei la momentul depistării în trafic, și nu la momentul prelevării probelor biologice.

Astfel, în buletinul toxicologic, se va determina ce alcoolemie ați avut, nu în momentul în care ați fost prins, ci la un alt interval de timp (de o oră, să zicem) după momentul depistării. Cât se poate de logic, având în vedere că acest interval se datorează conducerii dvs. la INML și a recoltării de sânge.

Pentru o viziune practică, să ne imaginăm că la ora 23:15 ați fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice și sunteți condus la INML, pentru a vi se recolta sânge. La ora 00:20, conform buletinului toxicologic, concentrația de alcool în sânge este de 1,05 %0, deci fapta va constitui infracțiune.

Prin urmare, procurorul nu vă va putea trimite în judecată raportat la alcoolemia înregistrată la ora 00:20, deoarece la acel moment nu ați condus sub influența băuturilor alcoolice pe un drum public, ci raportat la alcoolemia prezentă în organism la ora 23:15, când a fost de fapt săvârșită infracțiunea.

Astfel, printr-o expertiză, va trebui să se calculeze retroactiv alcoolemia de la momentul în care ați fost depistat în trafic. Pentru a se realiza această expertiză în cadrul INML se va recolta o a doua probă de sânge la o oră după recoltarea primei.

Prin Hotărârea nr. 2/18.09.2015 a Consiliului Superior de Medicină Legală se stipulează faptul că pentru a se putea calcula retroactiv alcoolemia este necesar ca alcoolul să fie în faza de eliminare, adică, să fie îndeplinite cumulativ următoarele:

1. Consumul de băuturi alcoolice a încetat cu cel puțin 45 de minute înainte de incidentul rutier, în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice pe stomacul gol sau cel puțin 90 de minute în cazul în care băuturile alcoolice au fost consumate împreună cu alimentele;

2. Valoarea alcoolemiei este descrescătoare, diferența între prima și cea de-a doua probă fiind de cel puțin 0,10%.

Condițiile de mai sus sunt cumulative, prin urmare, dacă una nu este îndeplinită, nu se va putea stabili alcoolemia retroactiv printr-o expertiză medico-legală. Va trebui, deci, să vă asigurați că momentul accidentului rutier este corect notat de către organele de poliție. Mai mult, va trebui să încercați să indicați corect momentul în care ați încetat să mai consumați băuturi alcoolice (un martor care să relateze exact când ați încetat ar fi eficient).

Deci, dacă nu se va putea face calculul retroactiv al alcoolemiei, veți putea obține o achitare pentru alcoolemie la volan, având în vedere principiul in dubio pro reo, conform căruia orice îndoială cu privire la fapta săvârșită profită inculpatului.

În dosarul 4301/740/2016, Curtea de Apel București a dispus achitarea inculpatului, deși alcoolemia în sânge era: Proba I: 0,90% și Proba II: 0,85%. Instanța a avut în vedere faptul că valoarea între prima și cea de-a doua probă este mai mică de 0,10%, de unde rezultă faptul că prezența alcoolului nu se poate determina cu exactitate dacă acesta era superior sau inferior valorii de 0,80%.

Mai mult, în dosarul nr. 13460/1748/2016, Curtea de Apel București a achitat inculpatul, deși la testarea cu aparatul etilotest acesta avea alcoolemia de 0,64% în aerul respirat, iar probele de sânge au relevat o alcoolemie de 1,30 % (prima probă), respectiv 1,20% (a doua probă). Inculpatul fusese surprins în trafic la ora 13:40, iar probele au fost prelevate la ora 14:26, respectiv 15:46. Și de această dată, instanța a reținut că nu se poate determina în mod cert (IN DUBIO PRO REO), nici măcar la nivel teoretic, care a fost alcoolemia inculpatului la momentul în care a fost surprins în trafic, context în care a dispus achitarea inculpatului, având în vedere dubiul ce îi profită acestuia.

Rămâne să discutăm pe larg la momentul stabilirii întâlnirii cu privire la o eventuală achitare pentru alcoolemie la volan.

În încheiere, vă invităm să citiți explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!”, am arătat, pas cu pas, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu alcoolemie la volan și cum se derulează procesul penal. Mai mult decât atât, în articolul „Află cum poți păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan!” am arătat care sunt soluțiile prin care se poate păstra permisul de conducere și ce trebuie făcut pentru a obține acele soluții favorabile.

Comments

  • Golie Simona

    5 aprilie 2023

    Buna ziua! mai este in vigoare Decizia Curtii Constitutionale nr. 732/2014! Multumesc!

    Reply

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avoalcool.ro.