Sunt plecat din țară la soluționarea dosarului. Ce fac?
Am un dosar de un an. Acum, am fost sunat pentru a mi se soluționa. Din păcate, eu sunt plecat în Germania și nu voi putea să fiu prezent
Am șanse să îmi recuperez permisul?
Lucrez în construcții. Într-o zi, un coleg și-a aniversat ziua la locul de muncă. După ce am consumat o cantitate de alcool, m-am urcat la volan pentru a merge acasă.
Am recunoscut fapta
În urmă cu 2 ani am fost prins conducând sub influenta băuturilor alcoolice undeva în Botoșani. Mi s-a făcut etilotest, rezultatul fiind de 0.41, iar in sânge de 1.03 respectiv 0.85
Mi s-au administrat medicamente de SMURD, pot ele influența alcoolemia?
Pe data de 25 august m-am urcat la volan pe un drum comunal neiluminat pentru a duce mașina acasă. M-am răsturnat făra a avea pe altcineva în mașină și fără victime.
Am refuzat să opresc la semnalele polițistului
Duminica seara am consumat băuturi alcoolice și m-am urcat la volan. M-a oprit poliția, dar eu nu am oprit, ci am continuat să merg cam doi kilometri.
Am condus doar din frână, dar băut
M-am îmbătat cu prietenii și am împins mașina pe o stradă aflată în pantă, după care m-am urcat la volan și am condus folosindu-mă doar de frână și volan
Am accidentat o persoană cât conduceam băut
Am accidentat o persoană în timp de am condus, după am băut 2 beri, nivelul de alcool în sânge neatingând pragul de 0.8
Procedura recunoașterii învinuirii.
Am plecat de la o petrecere studențească în cămin, unde am consumat alcool. Am fost oprit și testat de un echipaj de Poliția Rutieră
Cât durează procesul de alcool la volan?
Pe data de 22.02.2022 am făcut accident, acroșând trei mașini parcate, din care au rezultat doar pagube materiale
După pronunțarea hotărârii de anulare a permisului, am condus.
Am fost condamnat definitiv pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar după pronunțarea hotărârii