d
Follow us

Sufăr de alcoolism cronic

Bună ziua!

Sufăr de alcoolism cronic, iar acum 2 zile am fost prins conducând un vehicul pe drumul public sub influența alcoolului.

Aș dori, dacă se poate, să mă ajutați cu câteva informații/sfaturi la birou în cadrul unei întâlniri. Pentru ce voi răspunde?

Va mulțumesc !

 

Întrebare adresată de nume anonimizat de către platformă

 

Bună ziua! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.

În ceea ce privește stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați pe infracțiuni rutiere, în partea de sus a website-ului vă stă la dispoziție un număr de telefon pe care îl puteți apela. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.

În urma discuțiilor cu un avocat veți vedea ce este de făcut și la ce să vă așteptați.

Până la întâlnirea ce urmează, arătăm:

Potrivit art. 28 Cod penal, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze. Astfel, iresponsabilitatea apare ca o veritabilă cauză de neimputabilitate. Anomaliile instinctelor, cum este, de exemplu, cazul hipersexualității sau a aetilismului cronic (alcoolismul cronic) se încadrează întrutotul în această categorie. Intoxicația cronică cu alcool, ce presupune o alterare patologică permanentă a facultăților psihice ale subiectului, putând duce până la pierderea capacității intelective și volitive, va înlătura răspunderea penală nu pe temeiul dispozițiilor referitoare la intoxicație, ci în baza textului privitor la iresponsabilitate, amintit anterior, aflându-ne în prezența unei veritabile afecțiuni psihice (psihoză alcoolică, paranoia alcoolică etc.) De menționat este faptul că, în măsura în care afecțiunea discutată nu înlătură, ci doar diminuează capacitatea de înțelegere sau voință, nu își vor găsi aplicare dispozițiile art. 28 Cod penal, imputabilitatea nefiind deci înlăturată. 

 

Astfel, ar trebui să știți că iresponsabilitatea înlătură, evident, imputabilitatea, excluzând astfel posibilitatea aplicării unei pedepse sau măsuri educative. Cu toate acestea, iresponsabilitatea nu afectează prevederea în legea penală, vinovăția și caracterul nejustificat al faptei, rămânând astfel posibilă aplicarea unor măsuri de siguranță (obligarea la tratament medical, internarea medicală etc.). În astfel de cazuri, măsurile de siguranță cu caracter medical sunt, de regulă, cele care vor fi incidente.

În încheiere, vă invităm să citiți explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Prima abatere cu alcool la volan”, am arătat, pas cu pas, ce beneficii au cei care sunt la prima abatere. Mai mult decât atât, în articolul „Conducerea unui vehicul cu numere expirate și alcool la volan” am arătat cine și cum poate săvârși această infracțiune și care sunt consecințele săvârșirii ei.

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avoalcool.ro.