Cred în forța transformatoare a dreptului atunci când este aplicat cu luciditate, cu empatie și cu respect profund față de ființa umană.

Actul de justiție, în esența sa, nu este doar o aplicare mecanică a normei, ci o formă de echilibru între legalitate și umanitate, între fermitate și înțelegere. Într-un stat de drept autentic, justiția nu are voie să fie o simplă succesiune de verdicte, ci trebuie să rămână expresia unei societăți care înțelege, nu doar sancționează.

Proiectul AvoAlcool s-a născut dintr-o convingere profundă: aceea că omul trebuie apărat nu doar în fața legii, ci și în fața percepției publice care, uneori, judecă mai aspru decât instanțele. Într-o societate unde stigmatul social tinde să înlocuiască analiza individuală a fiecărui context de viață, apărarea devine, în mod paradoxal, un act de reconectare a justiției cu realitatea umană.

Faptele privind conducerea sub influența alcoolului sunt adesea tratate cu severitate și lipsă de nuanță, fără a se ține cont de complexitatea circumstanțelor sau de potențialul de reabilitare al persoanei. Tocmai de aceea, mi-am propus ca prin acest proiect să adun în jurul meu o comunitate de avocați care nu doar cunosc temeinic această ramură sensibilă a dreptului penal, ci împărtășesc aceeași viziune: o justiție care vede omul, nu doar fapta.

Îmi doresc ca AvoAlcool să devină un spațiu de dialog între profesioniști ai dreptului, un loc în care să schimbăm idei, să valorificăm hotărâri relevante și să promovăm bune practici. Nu ca formă de solidaritate formală, ci ca expresie a unei responsabilități comune față de apărarea unei justiții echitabile.

Pentru că, așa cum spunea Albert Camus, „a judeca înseamnă adesea a înțelege mai puțin” — iar datoria noastră este, înainte de toate, să înțelegem, pentru a putea apăra.

Cred într-un viitor în care avocatul devine puntea de legătură dintre fragilitatea omului și rigoarea legii. Iar în această construcție, fiecare pledoarie e mai mult decât o apărare: este o luptă pentru nuanță, pentru demnitate și pentru echilibru.

Într-o epocă în care tehnologia rescrie paradigmele sociale și profesionale cu o viteză amețitoare, avocatul se vede nevoit să-și redefinească locul și mijloacele de acțiune fără a-și pierde esența. Digitalizarea, cu toate promisiunile și capcanele sale, transformă nu doar modul în care comunicăm sau gestionăm dosare, ci chiar ideea de prezență profesională. Platformele, algoritmii, inteligența artificială și accesul imediat la informație au erodat granițele dintre formal și informal, dintre spațiul juridic clasic și cel virtual.

În acest context, proiectul AvoAlcool nu este doar o inițiativă profesională, ci o încercare de adaptare lucidă la realitatea tehnologică, păstrând totodată reverența față de rigorile statutului profesiei. Pentru că, paradoxal, tocmai în acest mediu fluid și imprevizibil, avem mai mult ca oricând nevoie de repere, de structură și de etică. Respectarea strictă a normelor deontologice devine uneori aproape imposibilă într-o lume în care vizibilitatea online este cerută, uneori impusă, iar expunerea profesională se confundă adesea cu promovarea.

AvoAlcool își propune să fie nu doar o platformă de informare, ci o punte între tradiție și inovație: un spațiu în care avocații pot colabora, pot împărtăși idei și jurisprudență, fără să trădeze sobrietatea funcției lor. Într-o lume în care interesul clientului este adesea acoperit de zgomotul digital, noi credem într-o formă de asociere care conservă valorile fondatoare ale profesiei și le reinterpretează în cheie contemporană.

Această încercare de unire a intereselor și vocațiilor, printr-un cadru profesional comun, reprezintă – în fond – o formă de rezistență rafinată și constructivă în fața unei lumi în care totul este instantaneu, tranzitoriu, expus. Avocatul nu trebuie să se retragă din această revoluție, ci să o traverseze cu discernământ, asumându-și rolul de ghid și păstrător al echilibrului, chiar și atunci când platforma se mută din sala de judecată în spațiul virtual.

Căci, parafrazându-l pe Spinoza, „nu râde, nu plânge, nu blestema, ci înțelege” – iar în această epocă a schimbării perpetue, avocatul este chemat să înțeleagă mai profund decât oricine nu doar litera legii, ci și vibrația noilor realități. Să medieze între normă și om, între rigoare și compasiune, între algoritm și conștiință. Iar dacă lumea se grăbește, avocatul trebuie să rămână calmul din ochiul furtunii: un reper tăcut, dar ferm, care apără nu doar cauze, ci și ideea însăși de echilibru într-o societate în mișcare.